Ziua internaţională a cafelei. Astăzi se sărbătoreşte una dintre cele mai populare băuturi din lume!

Ziua internaţională a cafelei se sărbătoreşte pe 1 octombrie din 2015, când Organizaţia Internaţională a Cafelei a lansat evenimentul la Milano.

Evenimentul dedicat uneia dintre cele mai populare băuturi din lume promovează şi sărbătoreşte cafeaua atrăgând atenţia asupra exploatării responsabile a acestui produs.

Nu mai puţin de 400 de miliarde de ceşti de cafea se estimează că se consumă anual în lume. Peste 50 de ţări produc preţioasele boabe în America de Sud şi Centrală, în Asia, Africa şi Caraibe. În medie, o persoană care bea cafea consumă aproximativ trei ceşti şi jumătate pe zi din băutura preferată.

În Finlanda fiind estimat că o persoană bea peste patru ceşti de cafea pe zi, în 2016, fiind raportată o cantitate medie de peste 12 kg de cafea consumate într-un an de persoană.

Potrivit platformei Trycoffee, Brazilia exportă aproape jumătate din cafeaua care se consumă în lume.

Prima este cea mai răspândită şi este cultivată la peste 600 de m altitudine, fiind preferată de cei care pregătesc sortimetele gourmet. Cea de-a doua este adaptată regiunilor mai joase, fiind în mod obişnuit mai ieftină cu 40-50%. Aproximativ 75% din cafeaua produsă în lume este Arabica. Robusta are un conţinut de cofeină mai mare fiind folosită mai ales pentru cafeaua instant potrivit mediafax.ro.

Prima menţiune românească a cafelei se găseşte în cronica lui Ion Neculce, ”O samă de cuvinte”, şi redă o scenă petrecută la începutul secolului XVI, când logofătul moldovean Ioan Tăutu a fost servit cu cafea într-o vizită la Constantinopole, unde acesta nu a ştiut cum să o bea: ” Şi aşè vorbăscu oamenii, că l-au pus viziriul de au şedzut înaintea viziriului pre măcat, şi n-au fost având mestei la nădragi, că, trăgându-i cibotile, numai cu colţuni au fost încălţat. Şi dându-i cahfè, nu ştiè cum o va bè. Şi au încept a închina: „Să trăiască împăratul şi viziriul!“. Şi închinând, au sorbit felegeanul, ca altă băutură”.

În România consumul de cafea este de 2 kg de persoană pe an, mai mic decât media europeană, de aproximativ 3 kg/an.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook