Vaccinul împotriva coronavirusului este gata de teste

Firma americană de biotehnologie Moderna a trimis un vaccin experimental pentru Covid-19 cercetătorilor guvernului Statelor Unite, la numai şase săptămâni după ce a început să lucreze la imunizare, relatează CNN.

Testele iniţiale pentru posibilul vaccin ar putea începe în aprilie, dar procesul de testare şi aprobările ar putea dura cel puţin un an.

Moderna a anunţat luni că primul set din noul vaccin, numit mRNA-1273, a fost trimis la National Institute of Allergy and Infectious Diseases (NIAID).

Acţiunile companiei, care are sediul lângă Boston, au crescut marţi cu 15%, la bursa din New York.

Moderna a anunţat că primele fiole cu vaccinul experimental vor fi folosite într-un studiu de Faza 1 în Statele Unite, fază care implică de obicei testarea unui vaccin pe un număr mic de oameni sănătoşi.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook