Uniunea Europeană oferă 2000€ migranților să se întoarcă acasă

Migranților de pe insulele grecești le vor fi oferiți 2000 de euro de persoană pentru a se întoarce acasă ca parte a unei scheme voluntare a Uniunii Europene ce încearcă să amelioreze condițiile disperate din taberele de refugiați, relatează The Guardian.

Suma este de 5 ori mai mare decât cea oferită în mod obișnuit migranților pentru a-i ajuta să își reclădească viația în țara de origine, ca parte a programelor desfășurate de Organizația Internațională pentru Migrație a Organizației Națiunilor Unite.

Oferta va fi valabilă o lună, întrucât Comisia Europeană se teme că prelungirea programului pe termen nedefinit va atrage mai mulți migranți în Europa.

Ea nu se va aplica refugiaților care nu au o casă unde să se întoarcă ci urmărește să îi motiveze pe migranții care caută standarde de viață mai bune să părăsească insulele.

„Refugiații nu se vor întoarce, bineînțeles, nu se pot întoarce, dar migranții economici care poate știu că nu vor primi un răspuns pozitiv de acordare a azilului ar putea fi interesați să plece”, a declarat Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri interne.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook