Târgul de Paști, zece zile în Cetatea Oradea

În perioada 19-29 aprilie va avea loc o nouă ediție a Târgului de Paști, eveniment organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR) și mutat, din motive de logistică, în Cetate.

„Copiii vor fi în centrul atenției la Târgul de Paști Oradea, aceștia fiind așteptați în fiecare zi a evenimentului cu ateliere de creație, tir cu arcul și Air soft, modelaj de baloane și pictură pe față – una din activitățile lor preferate.

Jocuri și concursuri precum „Găsește comoara” sau poveștile interactive pentru copii și personajele zglobii, sunt de asemenea incluse în programul zilnic al evenimentului. Sfârșitul de săptămână va aduce și mai multă culoare și diversitate în programul nostru, pe lista activităților zilnice adăugându-se în weekend ateliere de origami 3D sau pictură pe ouă de lemn, „Ruleta virtuților” unde ne vom încerca „norocul” pentru a afla ce virtute ne aduce primăvara. Alături de Asociația Noua Acropolă, vom afla simbolistica oului în diferite colțuri ale lumii”, transmit organizatorii.

În zilele de weekend, Administrația Domeniului Public SA va aduce la Căsuța ZOO Oradea animale jucăușe, spre bucuria vizitatorilor.

Târgul va fi structurat pe patru zone: produse tradiționale și decorațiuni, zona de food, zona dedicată atelierelor pentru copii, căsuța ZOO.

Târgul va sta deschis de vineri până luni, în intervalul 12:00 – 22:00 și de marți până joi, între orele 14:00-21:00.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook