Soferii care circulă fără rovinietă nu vor putea fi sancţionaţi. Vezi de ce!

13 februarie 2018

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege potrivit căruia şoferii care circulă fără rovinietă nu vor putea fi sancţionaţi în intervalul cuprins de la data săvârşirii infracţiunii şi până la data comunicării acesteia, iar amenda se prescrie dacă şoferul nu e informat timp de 4 luni.

”Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, a adoptat cu unanimitate de voturi un proiect de lege care modifică Ordonanţa 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţelele de drumuri naţionale din România. Modificarea legislativă se impunea având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanţele interpretând în mod diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetate în lipsa rovinietei”, a declarat deputatul PNL Lucian Bode.

În forma adoptată se arată că şoferii nu mai pot fi sancţionaţi în intervalul cuprins de la data săvârşirii infracţiunii şi până la data comunicării acesteia. Totodată apar modificări şi în ceea ce priveşte prescrierea sancţiunii potrivit gandu.

”Aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de patru luni de la data săvârşirii faptei, procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei, iar intervalul de la data săvârşirii contravenţiei până la data comunicării procesului verbal nu se mai poate aplica altă sancţiune”.

De asemenea, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare.

Legea intră în vigoare la şasa luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook