Sesiunea parlamentară începe luni. Adoptarea bugetului este prioritară

4 februarie 2019

Sesiunea parlamentară începe luni, Senatul fiind deja convocat de către Călin Popescu Tăriceanu. Adoptarea bugetului este prioritară pentru PSD-ALDE la început de sesiune, în timp ce Opoziţia a anunţat că va ataca bugetul la CCR şi va depune moţiuni simple împotriva mai multor miniştri.

„În temeiul prevederilor articolului 66 alineatele (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale articolului 83 din Regulamentul Senatului, republicat, se convoacă Senatul României în prima sesiune ordinară a anului 2019, în ziua de luni, 4 februarie 2019. Preşedintele Senatului convoacă Biroul permanent luni, 4 februarie 2019, ora 13,00. Grupurile parlamentare se vor întruni luni, 4 februarie 2019, ora 14,00. Senatul, convocat în prima sesiune ordinară a anului 2019, se va întruni în plen luni, 4 februarie 2019, ora 16,00”, prevede decizia luată de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, publicată pe site-ul instituţiei.

De asemenea, Camera Deputaţilor va avea, luni, o şedinţă a Biroului Permament, de la ora 14.00, pentru a stabili chestiuni organizatori. Georgian Pop, care a demisionat din PSD, ocupa şi funcţia de secretar al Biroului permanent al Camerei şi astfel trebuie înlocuit.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook