Scandal pe proiectul pensiilor speciale pentru aleşii locali

13 martie 2018

Parlamentari PSD, UDMR, PNL şi PMP vor ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ să primească pensii speciale, cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă urmând să fie suportat din bugetele locale ale UAT şi plătit de acestea, potrivit unui proiect de lege.

“Începând cu 1 ianuarie 2019, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu legea au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie specială pentru limită de vârstă, dacă sunt realeşi pentru un nou mandat”, potrivit unui proiect care modifică Legea 393/2004 privind Statul aleşilor locali.

Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene ar urma să beneficieze de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului.

„Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie şi cu orice alte venituri realizate. Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a 3 mandate complete şi se calculează ca produs al numărului de mandate cu 0,25 din salariul de bază minim brut garantat în plată. Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează salariul de bază minim brut garantat în plată”, potrivit sursei citate.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook