Republica Moldova susţine că exerciţiile militare efectuate în Transnistria reprezintă provocări

3 februarie 2018

Ministerul de Externe de la Chişinău a precizat că exerciţiile militare efectuate în ultima perioadă de trupele ruse din Transnistria reprezintă ”provocări” şi o ameninţare la adresa integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, relatează Radio Chişinău.

Ministerul de Externe al Republicii Moldova a ”condamnat comportamentul provocator al trupelor ruse din Transnistria, care, în pofida protestelor exprimate în repetate rânduri de autorităţile de la Chişinău, continuă să desfăşoare activităţi militare cu obiective dubioase”.

”Aceste exerciţii militare reprezintă o ameninţare directă şi brutală la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”, a transmis Ministerul de Externe de la Chişinău.

Armata rusă a efectuat peste 20 de exerciţii militare în regiunea separatistă Transnistria de la începutul acestui an, au avertizat experţii Guvernului moldovean.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook