Percheziţii de amploare in Transilvania, miercuri dimineaţă! Dosar uriaș privind ITP-ul…

Direcţia Generală Anticorupţie a efectuat zeci de percheziţii, miercuri dimineaţă, în trei judeţe şi în Capitală. Dosarul este unul de amploare, iar printre persoanele vizate de anchetă se numără şi trei angajaţi ai Ministerului de Interne.

47 de percheziţii domiciliare au avut loc miercuri dimineaţă, în judeţele Sibiu, Vâlcea şi Mureş, într-un dosar de corupţie în ceea ce priveşte inspecţia tehnică a maşinilor în vederea înmatriculării, fiind ridicate documente şi de la o instituţie publică din Capitală. De asemenea, 21 de persoane vor fi duse la audieri. printre acestea fiind şi trei angajaţi ai Ministerului de Interne, potrivit news.ro.

”Astăzi, 11 septembrie 2019, ofiţeri de poliţie judiciară din 22 de servicii judeţene ale Direcţiei Generale Anticorupţie (Sibiu, Mureş, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Argeş, Arad, Timiş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Cluj, Harghita, Covasna, Braşov, Maramureş, Satu Mare, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Dâmboviţa şi Teleorman) şi Structura Centrală, sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează, în total, 47 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Sibiu, Vâlcea şi Mureş, precum şi ridicări de înscrisuri de la o instituţie publică din Bucureşti, în 3 dosare penale constituite la nivelul celor 3 unităţi de parchet, având ca obiect fapte de corupţie săvârşite de funcţionari publici cu şi fără calitate specială şi persoane civile, în legătură cu activităţi de identificare, omologare şi verificare a stării tehnice a vehiculelor în vederea înmatriculării. Între cele 3 dosare penale există conexiuni privind realizarea activităţilor infracţionale”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Ofiţerii DGA Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au făcut 16 percheziţii domiciliare şi au pus în executare 20 mandate de aducere în Sibiu, Vâlcea şi Mureş, mandate emise pe numele unor suspecţi, dintre care 3 lucrători MAI. În cadrul dosarului penal constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, sunt cercetaţi 8 funcţionari din cadrul unei instituţii publice (7 din Sibiu şi unul din Vâlcea), pentru fapte de corupţie legate de atribuţiunile de serviciu referitoare la procedura de inspecţie a vehiculelor în vederea înmatriculării. Totodată, sunt cercetaţi 3 angajaţi MAI, pentru fapte de corupţie în legătură cu procedura de înmatriculare a vehiculelor (luare de mită şi trafic de influenţă) şi 9 persoane fizice fără calitate specială implicate în săvârşirea faptelor sub forma complicităţii (intermediari care se ocupau cu identificarea de clienţi, preluarea sumelor de bani şi remiterea ulterioară către angajaţii instituţiei publice).

La Vâlcea, ofiţerii DGA, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au realizat 24 percheziţii domiciliare pe raza judeţului, dintre care 12 la o instituţie publică, 11 la locuinţe ale unor persoane fizice şi una la sediul unei societăţi comerciale. Dosarul penal constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a fost înregistrat la data de 01.08.2017, ca urmare a sesizării din oficiu a Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea şi vizează suspiciuni privind săvârşirea, de către funcţionari publici şi alte persoane, a unor infracţiuni de corupţie, săvârşite în perioada 2017-2019, în legătură cu activităţi de identificare, omologare şi verificare a stării tehnice a vehiculelor. Simultan cu activităţile de percheziţie domiciliară au loc audieri de persoane la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar poliţiştii DGA fac verificări şi ridicări de înscrisuri de la o instituţie publică din localitate.

La Mureş, ofiţerii DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au efectuat 7 percheziţii domiciliare, dintre care două la un agent de poliţie, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. De asemenea, pun în executare un mandate de aducere pentru audierea unei persoane în calitate de suspect. În urma documentării cauzei a reieşit faptul că, în perioada 2017-2019, agentul de de poliţie a efectuat operaţiuni comerciale de vânzare a unor autoturisme second hand, fără ca veniturile obţinute şi activităţile desfăşurate să fie declarate şi nici menţionate în documentele specifice. Totodată, din cercetări a mai rezultat că, în derularea activităţilor comerciale, agentul de poliţie a fost sprijinit de persoane fizice şi funcţionari ai unor instituţii publice de pe raza judeţului Sibiu.

În cauză, ofiţerii DGA din cadrul structurii centrale efectuează, totodată, ridicări de înscrisuri şi date informatice de la sediul central al unei instituţii publice din Bucureşti.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook