Orban: Mi s-a părut deplasată decizia preşedintelui USR de a o invita în partid pe Kovesi

14 iulie 2018

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a vorbit despre invitaţia „neinspirată” adresată de liderul USR Laurei Codruţa Kovesi de a se înscrie în partid. Referitor la suspendarea preşedintelui, Liviu Dragnea nu mai are niciun motiv să o solicite, potrivit liderului PNL.

El a adăugat că Dragnea va fi “omorât” de colegii lui, pentru că prin deciziile lui PSD riscă să nu mai concureze la guvernare. Orban a spus şi că o coaliţie a Dreptei nu este necesară, deoarece PSD ar fi scăzut în sondaje.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că, “la ora actuală, PSD s-a dus atât de tare în cap”, încât nu vede a fi necesară, în momentul de faţă, formarea unei coaliţii alături de USR, PMP şi noul partid, Mişcarea România Împreună, condus de fostul premier Dacian Cioloş.

Întrebat joi seară, într-o emisiune difuzată de postul Realitatea Tv, dacă exclude o mare coaliţie de tip Convenţia Democrată, alături de USR, PMP şi Cioloş, liderul PNL, Ludovic Orban a răspuns: “Deocamdată aştept să se definească din punct de vedere al doctrinei. La ora actuală PSD s-a dus atât de tare în cap, încât nu cred că este necesară acum o astfel de coaliţie. PNL nu s-a dus la 12%, iar Ponta nu s-a dus la 8%. Suntem în dialog, cooperăm, avem acţiuni comune, când e necesar susţinem demersuri comune, în schimb nu are rost să discutăm astfel de demersuri. PNL va participa pe liste proprii pentru că nu se amestecă familiile politice europene. La prezidenţiale eu ştiu că PNL îl va sprijini pe Iohannis şi nu am alte garanţii referitoare la alegerile prezidenţiale ale altor formaţiuni politice. Referitor la locale, sigur că vom gândi diferite alianţe, acolo unde este nevoie să batem PSD”.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook