Oradea: Arteziană cu jocuri de lumini și muzică în Parcul 1 Decembrie

În perspectiva deschiderii unor linii de finanțare dedicate refacerii parcurilor învechite, Primăria s-a apucat de planuri de reamenajare a Parcului 1 Decembrie.

Anunţată de primarul Ilie Bolojan încă de anul trecut, modernizarea Parcului 1 Decembrie s-ar putea materializa din 2021 încolo, în contul finanțărilor europene din exercițiul viitor.

Iniţial, administraţia locală avea în intenţie să facă lucrarea pe bani europeni, dar, în acest exerciţiu financiar, sunt bani numai pentru regenerarea unor terenuri abandonate şi nu pentru reabilitarea parcurilor slab întreţinute sau învechite.

Astfel, refacerea parcului este în faza incipientă de proiectare dar executivul a pus în şedinţa extraordinară de Consiliu local de miercuri reamenajarea fântânilor arteziene vizibile dinspre strada Vasile Alecsandri.

8,4 milioane lei

La 8,4 milioane lei este estimat costul intervenţiei la fântâni. Din această sumă, cam jumătate ar fi lucrări de construcţii şi montaj iar diferenţa ar acoperi costul instalaţiei. Primăria îşi doreşte „Fântână ornamentală muzicală cu jocuri de apă şi lumini” în locul celor două bazine albastre, dreptunghiulare, de la intrarea în parc. Amenajarea acesteia ar trebui să fie realizată în 11 luni, dintre care două luni sunt pentru proiectare.

„Degradare incipientă”

Un prim pas ar fi demolarea fântânilor existente acum, despre care, în raportul de specialitate se arată că „au un joc de apă minim”. „În prezent, amplasamentul studiat este ocupat de două bazine dreptunghiulare şi o staţie de pompare aferentă, aflate într-o stare de degradare incipientă, cu hidroizolaţie necorespunzătoare, instalaţii hidraulice şi electrice uzate, necorespunzătoare, care nu prezintă siguranţă în exploatare”, spune raportul de specialitate, argumentând pentru demolarea fântânilor existente.

În locul lor, s-ar amplasa un singur bazin de 70/6,5m, lărgit în zona centrală până la 16m. „Din punctul de vedere al aspectului şi funcţiunilor noi (fântâna nouă n.r.) are avantajul că permite multiple posibilităţi de programare ale unor spectacole de jocuri de apă coordonat cu jocuri de lumini şi acompaniament muzical”, mai spune raportul de specialitate.

Primarul Ilie Bolojan a precizat că executivul se grăbește cu birocrația acestor proiecte pentru a-și asigura o șansă în plus la banii europeni. În plus, spune că, prin firma arhitectului Ernest Pafka, orașul a contractat serviciile companiei care se ocupă de artezienele din Budapesta, ca oarecare garanție a unei lucrări de calitate.

4, 5 proiecte

Bolojan a mai spus că, până la deschiderea noiilor linii de finanțare, executivul va mai trece prin Consiliul local și alte proiecte referitoare la modernizarea Parcului 1 Decembrie. În afară de proiectele aferente ieșirii spre strada Vasile Alecsandri – fântâna și refacerea aleilor din zonă – mai urmează proiecte pentru înlocuirea dalelor de beton din mijlocul parcului, din jurul statuii, modernizarea locului de joacă și schimbarea gardului de protecție din jurul lui.

„În jurul Casei de Cultură a Sindicatelor, aleile de lângă linia de tramvai se vor desființa, câștigând spațiu verde în plus. În zona ieșirii spre palatul Ullmann vom face o pistă specială pe care tinerii între 10 şi 17 ani să poată să îşi consume energia, pentru că un asemenea spațiu nu este în acest parc”, a mai zis Bolojan.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook