Cluj: Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat în dosarul Uioreanu, dat în urmărire internaţională

13 februarie 2018

Tribunalul Cluj a emis mandat european de arestare pe numele omului de afaceri Ioan Bene, condamnat la 3 ani şi 8 luni pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, după ce acesta nu a fost găsit la domiciliu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj-Napoca, Carmen Jucan, a declarat că poliţiştii fac investigaţii pentru depistarea lui Ioan Bene.

„Pe numele bărbatului (Ioan Bene – n.a.) a fost emis un mandat european de arestare. Poliţiştii fac, în continuare, investigaţii pentru depistarea lui”, a spus Jucan, citat de Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalul Cluj, Simona Trestian, a declarat, la rândul său, că mandatul european de arestare pe numele lui Ioan Bene a fost emis de Tribunalul Cluj scrie monitoruldecj.ro.

Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat la 3 ani şi 8 luni la închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost dat în urmărire de poliţişti în 31 ianuarie întrucât nu a putut fi găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Gherla, avocatul său susţinând că este plecat în concediu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, declarase că în cazul lui Ioan Bene a fost ridicată măsura controlului judiciar din decembrie 2015.

”În urma deciziei Curţii de Apel Cluj, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Cluj. Pe numele a doi bărbaţi din municipiul Cluj-Napoca (Horea Uioreanu – n.r.), respectiv comuna Iclod, judeţul Cluj, (Vasile Pogăcean – n.r.) au fost emise mandate de executare a unor pedeapse de 6 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, tentativă de complicitate la infracţiunea de spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv 3 ani închisoare pentru dare de mită. Al treilea bărbat (Ioan Bene – n.r.) a fost dat în urmărire naţională deoarece nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei. Persoanei respective i se ridicase măsura controlului judiciar din decembrie 2015”, a spus Pop.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook