NNDKP și PCA Law fuzionează și creează o structură puternică de consultanță Legal & Tax în Transilvania

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) anunță că începutul anului 2020 va marca momentul demarării unui proiect major de consolidare a ofertei de servicii legal & tax dedicată mediului de afaceri din Cluj-Napoca și din județele adiacente.

După un proces de evaluare a necesităților de dezvoltare a pieței avocaturii din Transilvania și după o analiză a nevoilor clienților locali, casa de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) și casa de avocatură Păun Ciprian și Asociații (PCA Law Office) au decis să își unească forțele și să fuzioneze.

Începând cu 1 ianuarie 2020, PCA Law Office devine parte integrantă a biroului NNDKP ClujNapoca, clienții PCA vor fi asistați sub brand-ul NNDKP, iar avocații colaboratori ai PCA vor face parte din structurile ierarhice și profesionale din cadrul NNDKP.

Obiectivul principal al acestei fuziuni este crearea la nivel local a unei structuri de consultanță juridică și fiscală puternice și adecvate evoluției pieței de business în contextul perioadei „2020 +”. De asemenea, această fuziune are în vedere și consolidarea la nivel local a Centrului de Excelență în Litigii Fiscale creat de către NNDKP (NNDKP CELF) care oferă clienților asistență integrată încă de la primul control al autorităților fiscale și până la faza de litigiu.

Prin această fuziune, biroul NNDKP Cluj-Napoca va avea o capacitate sporită de a oferi clienților pachetul de servicii „Legal & Tax”, îmbinând calitatea și eficiența și având în același timp o viziune de ansamblu asupra acestora, nu doar din punct de vedere juridic, ci și din punct de vedere comercial.

„Decizia de extindere a prezenței NNDKP în Cluj a fost luată pe fondul dezvoltării continue a comunității locale de afaceri, în contextul în care orașul și-a creionat o strategie cu direcții de acțiune concrete– aș menționa, de exemplu, zona de start-up din sectorul tehnologiei în care companiile și autoritățile conlucrează pentru poziționarea orașului ca locul unde trebuie să fii, să investești, să crești. Ne dorim să fim o parte activă a acestui proiect, iar alăturarea echipei PCA ne face mai „bine echipați” pentru acest pas. Totodată, abordarea de business a PCA va amplifica în Cluj conceptul-umbrelă propus de NNDKP la nivel național – abordarea integrată a serviciilor juridice și fiscale propuse clienților noștri, sub marca „Legal & Tax”, a declarat Ion Nestor, Partener Senior și unul dintre coordonatorii NNDKP.

Noua echipă a NNDKP de la Cluj va număra 20 de avocați și personal administrativ și va fi coordonată de Ciprian Păun și Cristina Bidiga, ambii avocați cu peste 15 ani de activitate profesională.

„Considerăm că acest pas va reprezenta un plus pentru piața serviciilor de avocatură din Transilvania și deschide serviciile de înaltă calitate ale NNDKP către piața antreprenorială a investitorilor ardeleni. Acest proiect este un răspuns al pieței avocaturii de business la dezvoltarea extraordinară a mediului de afaceri din zona Transilvaniei în general și a Clujului  în special.

Îmi doresc ca noua echipă să se impună pe piața relevantă ca o structură profesionistă, deschisă la provocările economiei contemporane, iar clienții locali să beneficieze de rețeaua de arii de practică și de birouri regionale ale NNDKP pentru o dezvoltare rapidă la nivel național și internațional”, a adăugat Ciprian Păun, Șef Birou NNDKP Cluj-Napoca.

NNDKP Cluj va acoperi pe plan regional o gamă largă de servicii juridice și fiscale, inclusiv drept fiscal, fuziuni și achiziții, drept societar și comercial, drept imobiliar, dreptul muncii, dreptul de proprietate intelectuală, drept bancar și finanțări, precum și dreptul penal al afacerilor. Geografic, biroul va gestiona nevoile de asistență și reprezentare ale clienților din județele Cluj, Sălaj, Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Alba. Biroul de la Cluj va fi integrat în structura NNDKP CELF la nivel național.

Despre Ciprian Păun
Ciprian Păun este conferențiar universitar doctor la Universitatea Babeș-Bolyai din ClujNapoca, avocat recomandat de Ambasada Germaniei și de Camera de Comerț și Industrie a Austriei și director al Revistei Române pentru Protecția și Securitatea Datelor cu Caracter Personal editată de Editura Universul Juridic. Ciprian Păun este un practician recunoscut în domeniul dreptului fiscal, dreptului comercial, GDPR și a coordonat în ultimul an tranzacții M&A în domeniul medical, IT, real estate, industria materialelor de construcții.

Despre PCA Law
Încă de la înființare, din anul 2006, scopul PCA a fost de a forma o echipă solidă de avocați experimentați și motivați, care să răspundă cu succes și într-un mod flexibil nevoilor clienților. Astăzi, această echipă gestionează tranzacții comerciale importante, contracte complexe cu implicații în mediul de business românesc. În același timp, echipa asistă start-up-uri românești, companii locale consolidate sau investitori de capital importanți din România în operațiuni comerciale obișnuite, în proceduri fiscale complexe sau în contracte internaționale complexe cu risc ridicat.

Despre NNDKP
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen este promotor al avocaturii de afaceri în România de aproape 30 de ani, fiind recunoscută ca un pionier al pieței de profil locale. Cu birouri la București, Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov, NNDKP oferă servicii de avocatură și consultanță fiscală complete companiilor active în diverse sectoare ale industriei. De-a lungul celor trei decenii de activitate, avocații NNDKP au oferit asistență juridică și reprezentare în tranzacții și proiecte reper pentru evoluția comunității de afaceri din România, inclusiv în domenii inovatoare, considerate încă de nișă și care au implicat atât companii internaționale, cât și antreprenori locali.

Firma reprezintă România în unele dintre cele mai importante asociaţii profesionale la nivel internaţional – Lex Mundi, World Services Group – și este membru fondator al South East Europe Legal Group (SEE Legal). NNDKP este clasată în mod constant pe primele poziții în toate ariile de practică de către Chambers & Partners, Legal500 și IFLR1000.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook