La Satu Mare va avea loc cea de-a cincea ediție a Paradei Automobilelor de epocă „Drum Bun”

9 iunie 2018

Sâmbătă, 9 iunie, la Satu Mare va avea loc cea de-a cincea ediție a Paradei Automobilelor de epocă „Drum Bun”.

În cadrul manifestărilor prilejuite de Centenarul Unirii dar și de Jubileul Autoturismului Dacia, care împlinește 50 de ani de la înființarea Uzinei de Automibile Dacia Pitești, la Satu Mare se desfășoară cea de a cincea ediție a Paradei Automobilelor de epocă, „DRUM BUN”.

Menționăm că aceasta este prima manifestare care celebrează semicentenarul Autorismului Dacia, din România.

Evenimentul este organizat sub egida Consiliului Județean Satu Mare, în organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și a Clubului de Autoturisme Retro „Drum Bun” – România.

Iubitorii de mașini clasice sunt așteptați de la ora 12.00, în Piața Libertății (Parcul Central), pentru a admira modele rare dar și unicate produse atât în România cât și în străinătate.

Programul evenimentului mai include și un program de promovare a turismului sătmărean.

Vor expune autoturisme retro pasionați din Polonia, Ucraina, Ungaria, Cehia și România.

Clubul „Drum Bun” este asociaţia maşinilor de epocă înfiinţată de polonezi în urmă cu aproximativ 7 ani, filiala de la Satu Mare fiind înființată în toamna anului 2013, președinte George Negrea.

Clubul este format din persoane pasionate de autoturisme româneşti, dar și alte mărci internaționale.

Evenimentul urmărește să promoveze atracțiile turistice sătmărene și să stimuleze pasiunea pentru automobilele vechi.

După încheierea evenimentului de la Satu Mare, un convoi format din 25 de automobile vor face turul României în cadrul „Caravanei ROMANI GO” eveniment organizat de Ambasada României la Varșovia și Ministerul Turismului și Cluburile „DRUM BUN” din Polonia respectiv România.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook