Fostul ofiţer: Informaţiile referitoare la mijloacele tehnice ale DNA, secrete printr-un ordin din 2018

14 aprilie 2018

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a publicat documente privind un ordin dat de procurorul general al României, Augustin Lazăr, în 2018, prin care s-a stabilit că informaţiile privind mijloacele tehnice ale Ministerului Public, inclusiv ale DNA, sunt secret de serviciu.

“În plin scandal al secretelor, la 2 aprilie 2018, urmare a unei solicitari a domnului Sorin Strutinsky, PFA Kovesi ne spune că “mijloacele tehnice” utilizate de DNA au caracter clasificat, ca şi specificatiile tehnice ale acestora şi caietele de sarcini prin care au fost achiziţionate.

Adică pe banii românilor, DNA cumpară tehnică în mod secret şi netransparent. Mai mult, mijloacele cu care românii sunt ascultaţi, filaţi, înregistraţi de DNA nu pot fi expertizate pentru că sunt secrete.Romania 3.0 vă informează că acestea nu sunt omologate în România şi pot fi folosite pentru a distorsiona, fabrica şi falsifica probe. Sunt multiple astfel de situaţii. În mod ilegal, cu un ordin dat de procurorul general Lazăr, cercetarea penală în Romania se face de către DNA cu mijloace secrete, în mod ilegal, mijloace care nu pot fi atacate în instanţe”, scrie Daniel Dragomir pe site-ul România 3.0 scrie mediafax.ro.

Fostul ofiţer SRI a publicat pe site-ul său solicitarea făcută de Sorin Strutinsky pe 21 martie, de comunicare a unor date referitoare la omologarea mijloacelor tehnice cu care a fost interceptat, DNA răspunzând pe 2 aprilie.

“Urmare a efectuărilor efectuate a rezultat că, în conformitate cu Ordinul 43/2018 al Procurorului General al României,informaţiile referitoare la mijloacele tehnice speciale deţinute de Ministerul Public constituie informaţie clasificată în clasa secret de serviciu. În acest condiţii nu sunt destinate publicităţii documentele care conţin specificaţii tehnice respectiv clasa tehnică şi caietele de sarcini”, este răspunsul DNA, se arată în documentul publicat de Dragomir.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook