Finala Champions League | Liverpool şi Real Madrid

18 mai 2018

Real Madrid şi Liverpool s-au mai întâlnit de cinci ori până în prezent, în cupele europene, finala Ligii Campionilor de la Kiev urmând să fie jocul cu numărul şase dintre cele două.

Spaniolii s-au impus de trei ori, în timp ce “cormoranii” au la activ două victorii.

Ultima confruntarea a avut loc în 2014, pe “Santiago Bernabeu”, când Benzema a adus victoria echipei antrenate la momentul respectiv de Carlo Ancelotti, scrie prosport.ro.

De fiecare dată când cele două s-au întâlnit, numai una a reuşit să puncteze. Pe limbajul pariorilor, niciodată nu s-a înregistrat un GG, cel puţin în cupele europene. La patru ani distanţă de la ultima confruntare directă, nu mai puţin de 17 jucători care făceau parte din loturile celor două echipe sunt în continuare legitimaţi la cei doi giganţi ai Europei. La Liverpool au rămas Dejan Lovren, Alberto Moreno, Jordan Henderson, Adam Lallana, Emre Can şi Simon Mignolet, ultimii doi fiind la un pas să plece la finalul acestui sezon. La Madrid au rămas până astăzi Keylor Navas, Dani Carvajal, Nacho Fernandez, Varane, Sergio Ramos, Marcelo, Kroos, Modric, Isco, Cristiano Ronaldo şi Karim Benzema.

Primul meci oficial dintre cele două a avut loc în 1981, la Paris, când Liverpool s-a impus cu 1-0 în finala Cupei Campionilor Europeni. Alan Kennedy a înscris în finalul partidei. A urmat duelul din optimile Ligii, din sezonul 2008/2009. “Cormoranii” au triumfat cu 1-0 la Madrid, într-un meci decis de israelianul Yossi Benayoun. Returul a fost de coşmar pentru deţinătoarea trofeului, care a fost demantelată pe Anfield. Fernando Torres, Andrea Dossena şi Steven Gerrard cu o dublă au punctat în faţa lui Iker Casillas, pentru un categoric 4-0.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook