CODUL RUTIER: Cum poţi rămâne FĂRĂ PERMIS de la 1 iulie 2020

Codul Rutier va suferi noi modificări începând cu iulie 2020. Cea mai importantă intră în vigoare de la 1 iulie și îi vizează pe cei care vor să obțină permisul de conducere.

Cod Rutier 2020 va schimba regulile pentru viitori candidați care vor să se înscrie la şcoala de șoferi. Toți cei care vor să obțină permisul, începând cu 2020, trebuie să fi absolvit, obligatori, 10 clase și să facă dovada absolvenței.

Această reglementare intră în vigoare de la 1 iulie 2020. Elevii care se vor înscrie la şcoala de şoferi din 2020 trebuie să prezinte în primul rând dovada că au absolvit zece clase după care vor putea depune dosarul pentru urmarea cursurilor în cadrul şcolii de şoferi. Noua reglementare va intra în vigoare de la 1 iulie, iar oficialii spera astfel să scape de analfabeţi în trafic. De altfel, poliţiştii s-au confruntat des cu persoane care nu ştiau să scrie, dar care aveau permise de conducere.

Altfel, conform noilor reglementări, șoferii în vârstă care au probleme de sănătate și care pot deveni cauze ale unor posibile accidente rutiere sunt obligați să se prezinte mai des la controalele medicale, Prin aceste controale medicii vor fi obligați, dacă constată probleme grave de sănătate ale acestora, să emită sau nu avizul de atestare a capacităților de conducere ale acestora scrie romaniatv.net.

“Lumea a intrat in panica si toti solicita din timp ca sa prinda perioada de valabilitate de 10 ani a permisului. Medicul este singurul care poate stabili daca persoana mai are capacitatea de a conduce pe drumurile publice”, a declarat un comisar de la Poliția Rutieră.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook