Cluj. Echipament prin care se obţine apă potabilă din bălţi, realizat de cercetători clujeni

11 noiembrie 2018

O echipă de cercetători clujeni a realizat un echipament mobil prin care apa reziduală este purificată, putându-se obţine apă potabilă din bălţi sau fântâni colmatate după inundaţii.

”Am depus anul trecut, prin intermediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest Cluj, la un organism finanţat de către Comisia Europeană, la Bruxelles, trei proiecte, acestea fiind declarate finanţabile, cu sume cuprinse între 37.000 de euro şi 60.000 de euro, în cadrul cărora am dezvoltat un echipament românesc pentru tratarea şi purificarea avansată a apei scrie mediafax.ro.

Acesta poate fi folosit în mici fermele de animale, în gospodăriile populaţiei din mediul rural, unde apa din fântâni conţine nitriţi care sunt cancerigeni, dar şi de către ISU în zonele în care au avut loc calamităţi naturale, inundaţii, unde fântânile sunt colmatate, nu mai există surse de apă, astfel că se poate trata apa din bălţi şi se oferă apă potabilă. Echipamentul este mobil, compact, având dimensiuni de 1,50x 1,2x 0,80 m, nu are consumabile costisitoare, dedurizează apa, elimină manganul şi fierul, reduce nitraţii, nitriţii dar şi bacteriile obţinând, în final, o apă potabilă, de puritate ridicată”, a spus Tomoiag.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook