Cea de-a 18-a ediție a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa va fi organizată la Cluj

Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa (UTE FEST) organizat, după o absență de 11 de ani, de către Teatrul Maghiar de Stat Cluj își deschide porțile marți, 19 noiembrie 2019.

Cea de-a 18-a ediţie a UTE FEST are loc în perioada 19-30 noiembrie și reunește 19 spectacole din 13 ţări europene.

„Festivalul UTE a fost cel mai marcant eveniment al vieții teatrale europene timp de foarte mulți ani, de la înființarea acestei organizații, până în 2008 când la Cluj și la București, în organizarea Teatrului Bulandra, a avut loc ultima ediție”, a precizat Gábor Tompa.

De asemenea, viceprimarul Emese Oláh a declarat că „festivalul este foarte important în viața culturală a orașului”, iar nevoia pentru acest tip de evenimente „este absolut stringentă”.

În perioada 19-30 noiembrie, vor prezenta spectacole la Cluj: Piccolo Teatro di Milano–Teatro d’Europa e Jolefilm (Italia), FATTORE K. – Teatro di Roma (Italia), Teatrul Bulandra (România), Teatrul Național al Greciei de Nord (Grecia), Teatrul Național São João (Portugalia), Teatrul Dramatic Iugoslav (Serbia), Teatrul Maghiar de Stat Cluj (România), Teatrul Național Cluj (România), Teatrul Național din Luxembrug (Luxemburg), Sfumato Theatre Laboratory (Bulgaria), Teatrul Național „Radu Stanca” (România), Stanislavsky Electrotheatre (Rusia), Prague City Theatres (Republica Cehă), Teatrul Național al Greciei (Grecia), Vígszínház (Ungaria), Schauspiel Köln (Germania) potrivit monitorulcj.ro.

Toate spectacolele beneficiază de traducere în limba maghiară, română și engleză.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook