Bistrita: Spectacol aniversar 33 & 3. Cei mai buni și apreciați soliști de muzică folclorică vor fi prezenți

17 aprilie 2019

Cei mai buni și apreciați soliști de muzică folclorică din județ vor fi prezenți sâmbătă, 20 aprilie, la Centrul Cultural Dacia din Bistrița, pentru a celebra cei 33 de ani ai Cristinei Retegan, la care se adaugă încă o aniversare: dansatorii profesioniști ai ansamblului „Dor Românesc” împlinesc 3 ani de când dansează pe scenele țării și nu numai.

Inițial era vorba de un singur spectacol, programat pentru ora 15:00, însă – pentru că biletele s-au vândut într-un timp record, iar publicul s-a arătat foarte interesat de eveniment – organizatorii au fost nevoiți să mai introducă un spectacol în program, tot sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 18:00.

La cel de-al doilea spectacol, dacă vă grăbiți, mai aveți ocazia să cumpărați bilete: de la ora 18:00 sunt încă disponibile câteva zeci de locuri.

Bistrițenii vor avea ocazia să-i asculte și să-i admire pe Ioan Dordoi, Felix Gălan, Alexandru Pop, Anuța Motofelea, Nicu Cioancă, Laura Erhan, Lenuța Filipoi și Mădălina Mîrza.

Interpreții vor fi acompaniați de Orchestra profesionistă „Dor Românesc”, dirijată de maestrul Ștefan Cigu, iar pe scenă vor urca și dansatorii care sărbătoresc 3 ani de activitate artistică profesionistă, sub bagheta coregrafului Adrian Pașcu potrivit bistriteanul.ro.

Spectacolul aniversar va fi prezentat de etnologul Menuț Maximinian și Oana Matei, evenimentul fiind organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook