Bihor: Au început lucrările la autostradă

Aglomerația de pe DN19 a fost semnalată de șoferi și pe grupul de Facebook Info Trafic Bihor. Selina – Trameco a început organizarea de șantier pentru tronsonul de autostradă de 5,35 kilometri, între Biharia (DN19) și frontiera cu Ungaria.

Din cauza camioanelor Selina, ce care piatră între Biharia și Satu Nou, se formează coloane de mașini pe DN19.

„Noi avem autorizație de construcție, însă până la finalizarea proiectării lucrăm doar unde se poate. Începem să ducem materiale, constituim depozite, facem organizare de șantier, care presupune balastarea pământului și realizarea platformei”, ne-a declarat patronul grupului Selina – Trameco, Beniamin Rus.

Potrivit acestuia, miercuri va avea o ședință cu ministrul Transporturilor. „Tehnic vorbind, suntem în stare să finalizăm acest tronson de autostradă până la finalul anului. Va fi un pariu dificil, deoarece este greu ca, în doar cinci luni de timp favorabil, să faci o autostradă.

Nu contează că e 300 de metri sau 30 de kilometri, pentru că sunt etape de lucrări, ce trebuie respectate”, precizează Rus, adăugând că până acum, în România, niciun contract pentru vreun tronson de autostradă nu a fost dus la bun sfârșit într-un singur an.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook