Autostrada Transilvania avansează în ritm alert și ar putea să fie deschis în vara lui 2020

Lucrările la Autostrada Transilvania, sectorul Biharia – Borș, avansează rapid și ar putea să fie deschis în vara lui 2020.

Tronsonul A 3 Biharia – Borș al Autostrăzii Transilvania este a doua conexiune a României cu rețeaua europeană de drumuri de mare viteză. Porțiune dintre Biharia și Borș va face legătura cu Autostrada M4 din Ungaria, cea care va fi inaugurată în 2020.

Antreprenorul care se ocupă de această bucată din Autostrada Transilvania se mișcă în ritm alert și sunt șanse ca vara viitoare să fie finalizate lucrările la tronsonul respectiv, conform reprezentanțiilor Asociației Pro Infrastructură.

„Dacă se menţine ritmul, sunt şanse ca mini-autostrada să fie inaugurată în vara anului viitor, dacă şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va plăti la timp facturile emise de constructor şi nu vom avea dispute contractuale ca pe alte proiecte”, au declarat cei de la Asociația Pro Infrastructură scrie monitorulcj.ro.

Autostrada Transilvania se va întinde pe o distanță de 415 kilometri și va face legătura între Borș și Brașov. De la începutul lui 2005 și până în prezent au fost finalizați doar 50 de kilometri între Gilău și Turda.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook