Arad, Timişoara, Oradea şi Cluj-Napoca înfiinţează „patrulaterala vestului”

3 octombrie 2018

Anunţul a fost făcut de către primarul Nicolae Robu, în cadrul conferinţei „Urban Talks”.

„S-a scurs ceva timp de când noi – eu (primarul Robu-n.r.), domnul primar Bolojan, domnul primar Falcă, domnul primar Boc – am convenit să constituim «patrulaterala vestului».

E o structură informală menită să ne permită, pe de o parte, să facem schimb de idei, de experienţă între noi, dar şi să iniţiem împreună proiecte mari, care ies din matca fiecăruia din cele patru oraşe şi au impact uriaş în plan regional, cu răsfrângere puternică naţională şi chiar europeană” – a anunţat edilul oraşului de pe Bega, în cadrul conferinţei „Urban Talks” care a avut loc vineri, 28 septembrie, la Universitatea de Vest din Timişoara. La eveniment au participat şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi primarul Oradiei, Ilie Bolojan.

Primarul Nicolae Robu a vorbit despre perspectiva de a avea o legătură rapidă, pe calea ferată sau pe autostradă, între cele patru oraşe. Dar a mai precizat: „să nu se creadă că în strategia noastră intră numai infrastructura. În egală măsură punem accent pe cultură, pe educaţie, pe sănătate, pe afaceri. (…) Noi vrem ca, în această echipă, să dăm şi un exemplu naţional de conlucrare, de cooperare pentru abordarea de proiecte mari, care sunt inaccesibile fiecăruia în parte.”

Edilii celor patru oraşe au convenit că vor merge pe patru linii importante de colaborare, dintre care două au fost definite clar vineri, la conferinţa de la Timişoara: sprijin din partea celorlalte trei pentru „Capitala Culturală Europeană 2021” şi super-digitalizarea oraşelor. Celelalte două direcţii vor fi conturate precis în cadrul următoarelor întâlniri.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook