Alba. Iohannis: Legea salarizării este un eşec

14 mai 2018

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat la Blaj, Legea salarizării, spunând că nu reprezintă o reformă. ”Unii au păţit chiar să le scadă salariile, aşa ceva nu putem să numim o reformă, este un eşec”, a spus Iohannis.

”Tocmai lucrurile pe care le-am menţionat: independenţa instituţiilor, autonomia instituţiilor, statul de drept, stabilitatea fiscală, tocmai acestea au fost puse în pericol în cursul ultimului an prin aşa-zise reforme, printre care vă amintesc numai ultima, de mare insucces, aşa numita reformă a salariilor.

Cum să înţeleagă un om de rând că i se promite o creştere de 25 la sută, iar după scurt timp se mută contribuţiile sociale de la angajator la angajat şi nu o să-i crească salariul, chiar unii au păţit să le scadă salariile, aşa ceva nu putem să numim o reformă, este un eşec. Astfel de eşecuri trebuie evitate pentru că au repercusiuni în timp, în profunzime. Cel care câştigă banii trebuie să întreţină o familie, iar dacă nu i se onorează munca, atunci nu va fi în situaţia să-şi întreţină aşa cum trebuie familia”, a afirmat Iohannis.

Klaus Iohannis vizitează municipiul Blaj, judeţul Alba, unde participă la dezbaterea “Blaj 1848-2018: conştiinţă naţională şi destin european” şi va fi prezent la ceremoniile de reinaugurare a Palatului Cultural din Blaj, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului a depus o coroană de flori la monumentul „Gloria” de pe Câmpia Libertăţii, cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la Adunarea Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook